Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Asociația Liga Albanezilor din România, de două decenii în slujba culturii

Pentru Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR), alegerile din data de 6 decembrie 2020 vor reprezenta al șaselea test electoral parlamentar. Începând cu anul 2000, organizația reprezintă minoritatea națională albaneză din România în Camera Deputaților și, în același timp, desfășoară o activitate culturală și editorială extrem de bogată.

Asociația Liga Albanezilor din România a luat naștere în anul 1999, la Craiova, la inițiativa unui grup de intelectuali de origine albaneză, atât din zona Olteniei, cât și din alte regiuni ale României. După doar un an, ALAR a câștigat un mandat în Camera Deputaților, în numele minorității naționale albaneze, iar de atunci a avut reprezentare parlamentară fără întrerupere. Începând cu anul 2016, deputatul minorității naționale albaneze este Bogdan-Alin Stoica, născut la Craiova, care acum candidează pentru un al doilea mandat în Camera Deputaților.

Pe parcursul celor două decenii de activitate, Asociația Liga Albanezilor din România a desfășurat mii de acțiuni culturale de anvergură, promovând nu doar identitatea minorității naționale albaneze, ci și cultura română și relațiile istorice româno-albaneze. De asemenea, ALAR a publicat sute de volume clasice și contemporane, în română, albaneză și limbi de circulație internațională, precum și reviste generaliste și de specialitate, adresate publicului român.

„Numai în ultimii patru ani, am reușit să organizăm aproape 150 de acțiuni culturale, unele de mare impact internațional, să dezvoltăm relațiile de prietenie și de colaborare româno-albaneze și să aducem o contribuție semnificativă la cunoașterea reciprocă dintre cele două popoare”, a precizat deputatul Bogdan-Alin Stoica.

În cadrul ALAR funcționează un centru cultural coordonat de unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai comunității albaneze din România, Dr. Luan Topciu. Scriitor, critic literar și de artă și diplomat, Dr. Topciu a publicat zeci de volume în română și în albaneză, a câștigat premii literare de prestigiu și este o personalitate extrem de respectată în cercurile culturale.

Fără îndoială, România a fost și este o casă foarte primitoare pentru albanezi. Aici a înflorit mișcarea națională albaneză, în secolul al XIX-lea, aici au activat și ulterior mari scriitori și oameni de cultură. ALAR și-a propus să valorifice această moștenire culturală comună impresionantă, iar în ultimii patru ani, sub coordonarea domnului deputat Stoica, organizația și-a dezvoltat și diversificat activitățile” – Dr. Luan Topciu

Asociația Liga Albanezilor din România candidează la alegerile pentru Camera Deputaților la nivel național, ceea ce înseamnă că se va regăsi pe buletinele de vot din toate județele. În Oltenia, ALAR ocupă următoarele poziții pe buletinele de vot: județul Dolj – poziția 27; județul Gorj – poziția 30; județul Vâlcea – poziția 24; județul Olt – poziția 30; județul Mehedinți – poziția 14.  

 

Comandat de Asociația Liga Albanezilor din România. Realizat de EVO IMAGO SRL. Cod unic AEP: 13200030

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu