Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Când Papa Ioan Paul al II-lea a spus despre România că este „Grădina Maicii Domnului” s-a referit atât la frumusețea inestimabilă a acestor meleaguri, cât și la bogăția…
Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Tragedia imensă care a lovit poporul turc și cel sirian, în urmă căreia zeci de mii de persoane și-au pierdut viața, ar fi trebuit să fie impulsul cel…
În perioada 1 – 5 iunie a.c., în contextul mini-vacanței ocazionată de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului și a Rusaliilor, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de…
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc organizează, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Literatură Transdanubiană, care va avea loc în perioada…
Teatrul pentru copii şi tineret Colibri transformă într-un vis din copilărie participarea la cea de-a XXVI-a ediție a Zilelor Municipiului Craiova. În perioada 01 - 04 iunie 2023 ne bucurăm de ateliere creative, vesele…
În perioada 1 – 5 iunie 2023, Casa de Cultură Traian Demetrescu se alătură celorlalte instituții de cultură craiovene care organizează evenimente dedicate celebrării zilelor orașului.
Din 1 până pe 5 iunie, în…
Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Un singur regret am în legătură cu amânarea realizării schimbărilor guvernamentale – domnul Petre Daea mai rămâne câteva zile ministru al agriculturii. Din păcate, afirmația mea nu este…
Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Administrațiile publice locale competente realizează proiecte majore de infrastructură, modernizează drumuri, găsesc soluții pentru locuri noi de parcare, reabilitează și dotează unități școlare și sanitare, elimină birocrația în…
Noile spații din cadrul Aeroportului Internațional Craiova (AIC), create printr-o investiție finanțată din fondurile proprii ale Consiliului Județean (CJ) Dolj, care a vizat extinderea terminalelor de plecări și de sosiri, au fost date în folosință luni.…
Acest site utilizează cookie-uri și scripturi externe pentru a vă îmbunătăți experiența. Ce cookie-uri și scripturi sunt utilizate și cum au impactul vizitării dvs. este specificat în stânga. Puteți schimba setările în orice moment. Opțiunile dvs. nu vă vor afecta vizita. Politica de Confidentialitate
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site foloseste cookie-uri
Prin continuare vizitarii siteului, sunteti de acord cu folosirea cookie-urilor.