Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Încălzirea globală, o problemă serioasă care necesită soluţii rapide

Fără îndoială, una dintre cele mai grele încercări ale lumii moderne, încălzirea globală, reprezintă o ameninţare cât se poate de serioasă pentru miliarde de oameni. Din nefericire, deşi există un consens în ceea ce priveşte consecinţele devastatoare ale acestui fenomen, combaterea reală a încălzirii globale a rămas mai mult pe hârtie. Măsurile concrete au fost, în cel mai bun caz, „timide“.

Din păcate, deşi guvernele ţărilor dezvoltate, în special cele din Europa ori America de Nord, şi-au propus ţinte îndrăzneţe, este tot mai evident că ele nu vor fi atinse. Cu siguranţă nu până în 2030, probabil că nici până în 2050, ci poate spre 2080. Dacă vom avea noroc! Ultima dovadă în acest sens vine de la Glasgow, acolo unde a avut loc Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP26. Eveniment care, în ciuda aşteptărilor, s-a finalizat cu foarte puţine reuşite. Ba chiar am putea spune că rezultatele COP26 au fost dezamăgitoare. Presiunea unor ţări precum China şi India au făcut imposibilă ajungerea la un angajament ferm privind renunţarea la folosirea cărbunelui. Îngrijorător este că, aşa cum ne-a demonstrat actuala criză energetică, economiile multor ţări, chiar din Europa, depind încă într-o măsură apreciabilă de combustibilii fosili. Am văzut acest lucru în Marea Britanie, Polonia, China ori Australia, ţări care au amânat închiderea unor mine de cărbune ori chiar au început să redeschidă mine deja închise. Din nefericire, România pare să nu aibă, până în acest moment, o strategie de mediu coerentă. Politicile în acest domeniu fie lipsesc cu desăvârşire, fie sunt aplicate haotic ori doar la nivel local, fără impact prea mare.

De aceea, consider că una dintre priorităţile viitorului Guvern trebuie să fie adoptarea unui plan naţional de mediu, cu măsuri clare şi eficiente, care să ducă, în cel mai scurt timp, la o schimbare reală în acest domeniu. Nu ne mai permitem amânări. Nu mai este timp pentru vorbe multe şi fapte puţine. Avem nevoie de aceste politici ca de aer!

Alin Stoica – deputat al minorităţii albaneze

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu