Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

„Istoria literaturii albaneze: de la origini până în prezent”, de Luan Topciu, lansată de Liga Albanezilor la Palatul Parlamentului

Sala „Nicolae Bălcescu”, din cadrul Palatului Parlamentului, a găzduit joi, 23 septembrie 2021, un eveniment istoric nu doar pentru comunitatea albaneză din România, ci pentru cultura albaneză în ansamblul ei. În prezența unor importanți oficiali ai statului român și a unor scriitori și critici literari consacrați, a fost lansat oficial volumul „Istoria literaturii albaneze: de la origini până în prezent”, operă de o viață a profesorului și scriitorului Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural Albanez al ALAR.

Impresionanta lucrare, de aproape 900 de pagini, a văzut lumina tiparului la Editura Asdreni a ALAR, în cursul acestei veri, și reprezintă cea mai complexă istorie a literaturii albaneze publicate la nivel mondial în ultimele decenii. Autorul, Dr. Luan Topciu, a activat neobosit pe tărâm cultural, atât în România, cât și în Albania, promovând cele două culturi și literaturi prin cărți, articole, studii și traduceri, precum și prin implicarea directă în activitățile culturale organizate de ALAR. Lansarea de la Palatul Parlamentului a fost moderată de Radu Săvulescu, directorul executiv al ALAR, și a debutat cu un mesaj al deputatului Bogdan-Alin Stoica, în calitate de gazdă, ca reprezentant al minorității naționale albaneze în Parlamentul României. Au mai luat cuvântul domnul Sergiu Nistor (consilier prezidențial în domeniul culturii), domnul Varujan Pambuccian (liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților), domnul Andrei Țărnea (director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe), domnul Thomas Șindilariu (subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice) și Pr. Prof. Ștefan Buchiu (vicar patriarhal, reprezentant al Patriarhiei Române). De asemenea, în sală au fost prezenți și deputatul George Paladi, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Albania, și domnul Nicolae Brînzea, reprezentant al Secretariatului General al Guvernului. Despre lucrare au vorbit scriitorul și criticul literar Marius Chelaru, redactorul-șef adjunct al revistei Convorbiri literare de la Iași, precum și scriitorul Mihai Firică, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, amândoi buni cunoscători ai literaturii albaneze și colaboratori ai ALAR în cursul ultimilor ani. Bineînțeles, cuvântul de închidere i-a aparținut autorului, Dr. Luan Topciu.

Evenimentul s-a desfășurat în condiții de pandemie, respectându-se măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică în vigoare.

 

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu