Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

„Istoria literaturii albaneze: la origini până în prezent” – ediția a II-a

La Editura Asdreni a Asociației Liga Albanezilor din România a văzut lumina tiparului cea de-a doua ediție a impozantei lucrări „Istoria literaturii albaneze: de la origini până în prezent”, de Dr. Luan Topciu. La numai un an de la apariția celei dintâi ediții, cititorii au la dispoziție o versiune revăzută și adăugită, un volum de aproape 900 de pagini, care reprezintă un material de referință pentru literatura albaneză, la nivel mondial. Lucrarea este, fără îndoială, cea mai complexă istorie a literaturii albaneze, chiar și dacă luăm în considerare volumele publicate în anii 1980 de Academia Albaneză de Științe.

Autorul a explicat necesitatea unei ediții revăzute și adăugite, într-un material difuzat de ALAR TV, canalul online al Asociației Liga Albanezilor din România: „Pe lângă intervențiile de redactare, ce țin de dispunerea materialului sau de anumite informații punctuale, am adăugat circa 50-60 de pagini de completări, precizări și explicații. Necesitatea acestora a izvorât, pe de o parte, din reevaluarea literaturii populare orale, care acum beneficiază de o tratare pe larg, iar pe de altă parte din dezbaterea vie pe care a generat-o cea dintâi ediție. Istoria literaturii albaneze este marcată de două perioade complicate, cea otomană și cea comunistă, în ambele existând literatură interzisă, de sertar, nepublicată sau în exil, astfel că munca de documentare comportă și ea o complexitate sporită”.

Dr. Luan Topciu este un nume de prim rang în cultura albaneză, dar și o personalitate a vieții culturale din România. Scriitor, traducător, critic literar și de artă și diplomat, el este autorul a zeci de cărți, studii și articole, iar la începutul anului 2022 a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de cavaler.

Cea de-a doua ediție a lucrării va fi distribuită de către Asociația Liga Albanezilor din România către cele mai importante biblioteci, instituții de învățământ superior și de cultură și cercetători din România, Albania și Kosovo. De asemenea, va ajunge în cele mai mari 20 de biblioteci ale lumii. Cititorii din România vor putea găsi volumul la standurile ALAR de la târgurile și saloanele de carte, acolo unde el se va distribui în mod gratuit, la fel ca toate materialele produse de Liga Albanezilor, cu sprijinul Guvernului României.

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu