Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Lia Olguța Vasilescu: „Se lucrează la un proiect care presupune cumpărarea a 200 de autobuze electrice“

Primul autobuz electric a ajuns în parcul auto al RAT Craiova. Alte 15 autobuze de acest fel vor mai ajunge în municipiu până în luna iulie, iar în lucru mai este un proiect ce vizează achiziția a 200 de autobuze electrice.

Autobuzul are dotări de ultimă generație, o lungime de 18 metri, capacitate de 40 de călători pe scaun, 94 în picioare și un loc pentru persoane cu dizabilități. Are încărcare de două feluri, lentă și rapidă. Timp de șapte ore se încarcă 100%. Încărcarea rapidă înseamnă 5-10 minute și ajunge la 50-60%. Are aer condiționat, priză pentru încărcare laptop sau telefon.

Proiect pentru achiziția a încă 200 de astfel de autobuze

„Orașul Craiova se modernizează și ține pasul cu Uniunea Europeană sau mai precis cu directivele acesteia, în sensul că beneficiem, în sfârșit, ca și achiziție proprie, de primul autobuz 100% electric. Am achiziționat 16 autobuze care trebuie să vină până în luna iulie a acestui an. Luna viitoare, de exemplu, mai așteptăm patru autobuze, în martie încă patru patru și tot așa până când vor fi 16 în total. Între timp, suntem în licitație cu alte 30 de autobuze, tot electrice, pe fonduri europene. Sperăm, de asemenea, ca până la finalul acestui an să înceapă să se deruleze și acel contract. De asemenea, pe fonduri europene, lucrăm la un proiect care se referă la achiziția a 200 de autobuze, tot electrice și acestea”, a precizat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

 

 

 

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu