Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ziua Internațională a Limbii Materne, sărbătorită de albanezii din România

În fiecare an, la 21 februarie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a Limbii Materne, proclamată în cadrul Conferinței Generale a UNESCO de la 17 noiembrie 1999. Statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, printre care și România, marchează acest moment prin manifestări culturale și educaționale, menite să sublinieze importanța conservării limbii materne și a folosirii acesteia în viața cotidiană. De asemenea, prin celebrarea diversității lingvistice se celebrează, de fapt, înțelegerea, toleranța și dialogul, valori fundamentale ale lumii democratice.

Pentru comunitatea albaneză din România, ziua de 21 februarie nu reprezintă numai un prilej de sărbătorire a limbii materne albaneze, ci și o ocazie de rememorare a contribuțiilor extraordinare pe care albanezii din România și-au adus-o la făurirea limbii și literaturii albaneze moderne și contemporane. Persecutată sever în Imperiul Otoman, care nici măcar nu îi recunoștea existența, limba albaneză a supraviețuit prin intermediul vorbitorilor risipiți pe întreg cuprinsul peninsulei Balcanice, dar și în Italia și în alte zone din Europa și bazinul mediteraneean.

În perioada modernă, efortul marilor patrioți și oameni de cultură albanezi s-a concentrat pe transpunerea limbii albaneze în scris, întrucât persecuția otomană făcuse imposibilă circulația materialelor în limba albaneză. Printre cei care s-au remarcat în aceste demersuri s-a numărat și Naum Veqilharxhi (Vechilhargi), Stabilit încă de foarte tânăr la Brăila, pe atunci un centru urban cosmopolit, avocatul Veqilharxhi a început, prin 1824 sau 1825, să lucreze la un alfabet propriu pentru limba albaneză, pe care l-a făcut publicat într-un abecedar publicat în anul 1844. Chiar dacă alfabetul său nu s-a impus, până la urmă, ca standard pentru limba albaneză, contribuția lui Naum Veqilharxhi este una remarcabilă și ea stă mărturie pentru lupta albanezilor din România în promovarea limbii materne.

În continuare, Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) își concentrează activitățile și pe păstrarea și promovarea tradițiilor lingvistice ale minorității naționale albaneze din România. Chiar dacă albanezii din România sunt foarte bine integrați în societate și o bună parte dintre ei folosesc în mod curent limba română inclusiv în contexte familiale, programele și produsele editoriale în limba albaneză sau bilingve, pe care le realizează ALAR, contribuie la conservarea sentimentului apartenenței și la împrospătarea cunoștințelor lingvistice ale membrilor comunității.

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu