La 1 an de la desemnarea în funcție, Președintele Consiliului Judeșean Dolj (CJ), Cosmin Vasile a a evaluat realizările importante ale CJ în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021. Unele dintre cele mai importante activități s-au…
COMUNICAT DE PRESĂ
Consiliul Județean (CJ) Dolj își continuă strategia care vizează conturarea unor noi obiective de interes cultural și turistic. În ședința de joi, a fost adoptată o hotărâre prin care instituția…
Deputatul Ludovic Orban, alături de parlamentarii dezafiliaţi de la grupurile PNL, a depus, luni, la Tribunalul Bucureşti, solicitarea de înregistrare a partidului Forţa Dreptei. …

Din când in când fiecare dintre noi a simtit nervozitate vorbind în fața unui grup sau interacționând cu o alta persoana. Ne întrebăm dacă prezentarea a mers bine sau dacă am făcut o buna impresie la…
InstaCraiova, The Festival , proiect organizat de Asociația April Hub, a obținut Premiul al III -lea la Gala Tineretului din România, secțiunea „Cultură”!
InstaCraiova a luat naștere în 2016, ca un proiect…
Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Mihai Neațu a fost primit, joi, de către ambasadorul Indiei la București, Excelența Sa Rahul Shrivastava, în cadrul unei întâlniri pe agenda căreia s-au aflat oportunitățile pentru dezvoltarea relațiilor economice bilaterale. …

Deputatul Stefan Stoica, presedintele PNL Dolj, anunta semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Craiova – Lugoj.
”Astăzi a avut loc o vizită de lucru a domnului premier Nicolae Ciucă, în…

Contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul în valoare totală de aproximativ 97 de milioane de euro privind extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova (AIC), demers care include construirea unui nou terminal pentru pasageri, a…
Infrastructura de transport a constituit centrul strategiei investiționale a Consiliului Județean Dolj în 2021, după cum o relevau și alocările destinate acestui domeniu încă de la aprobarea bugetului, alocări care reprezentau aproape 80 % din suma…

Stimate domnule ministru al energiei,
Stimate domnule ministru al agriculturii și dezvoltării rurale,
Evoluția nefavorabilă a tarifelor pentru gazele naturale și energia electrică a determinat efecte macroeconomice în lanț, atât cu privire la creșterea…