Patru autovehicule ATV au fost achiziționate de Poșta Română pentru a livra mai ușor, trimiterile, în zone de munte, greu accesibile. Astfel, începând de astăzi, poștașii din județele Alba, Suceava, Bihor și Cluj vor distribui colete…
Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, participă în această perioadă la lucrările celui de al XVI-lea Congres al Asociației Profesionale de Drumuri și Poduri din România ce are loc la Timișoara.
Congresul…
Un complex multifuncțional unic, dedicat în întregime memoriei celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuși, este inaugurat astăzi în Craiova, evenimentul așezând pe harta culturală internațională un reper fără echivalent prin destinația sa, dar și prin…
Marți, 13 septembrie 2022, scriitorul albanez Mitrush Kuteli (1907-1967) a fost omagiat în cadrul unei eveniment organizat de Asociația Liga Albanezilor din România la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Acțiunea s-a înscris și în…
Școala Politică de Vară a Tineretului Național Liberal este cel mai mare eveniment politic dedicat tinerilor din România și totodată este principalul eveniment de interacțiune și dezvoltare în plan personal, profesional și politic pentru tinerii liberali.…
În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) DOLJ a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri…
Începutul noului an școlar are o însemnătate specială în acest an pentru noi toți, pentru că este pentru prima dată, după o lungă perioadă de pandemie, când școala își reintră în drepturi fără restricții, dar cu…
Îmi face o deosebită plăcere ca, la începutul unui nou an școlar, să îndrept cele mai bune gânduri de prețuire către elevi și profesori, către toți exponenții redutabilului sistem educațional doljean, care, prin reușitele remarcabile obținute…
Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari au început cursurile noului an şcolar 2022-2023.
Astăzi , ca în fiecare an, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova deschiderea anului şcolar a avut parte…
În perioada 25-28 august 2022, la Sighișoara a avut loc cel mai important festival intercultural din România, ProEtnica, ajuns la ediția cu numărul XVIII. Ca în fiecare an, Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) a fost…
Acest site utilizează cookie-uri și scripturi externe pentru a vă îmbunătăți experiența. Ce cookie-uri și scripturi sunt utilizate și cum au impactul vizitării dvs. este specificat în stânga. Puteți schimba setările în orice moment. Opțiunile dvs. nu vă vor afecta vizita. Politica de Confidentialitate
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site foloseste cookie-uri
Prin continuare vizitarii siteului, sunteti de acord cu folosirea cookie-urilor.