Actualitate 24.03.2021
73Vizite
Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, în oraşul Dăbuleni, judeţul Dolj, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care este iniţiată de Ministerul Mediului.
”Am discutat cu specialiştii din domeniu, cu autorităţile, cu decidenţii politici şi s-a conturat ambiţia de a face mai mult în anul acesta şi anii care urmează. Pentru a da un impuls acestei campanii extinse m-am angajat să continui împreună cu Guvernul, cu autorităţile, cu specialiştii. Este extrem, extrem de important. În Dolj, deşertificarea este o realitate. Pământul arabil s-a transformat în ce vedem, în teren nisipos. Dacă nu se face nimic, nisipul se duce mai departe. Avem o pierdere de peste o mie de hectare de teren agricol în fiecare an. Aici trebuie intervenit”, a declarat şeful statului. România își propune să ajungă la o suprafață împădurită de 40%, superioară mediei europene, și a alocat în acest sens fonduri de 1,5 miliarde de euro prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a mai declarat miercuri președintele Klaus Iohannis, care a participat la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României, alături de premierul Florin Cîțu și mai mulți membri ai Guvernului.