Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Nicolae Giugea, deputat PNL: ”Decalajele de dezvoltare se adâncesc în România!”

Numai cine nu vrea nu observă schimbările importante și dezvoltarea pe care a adus-o în România aderarea la Uniunea Europeană. Miliardele de euro de la bugetul Uniunii au alimentat și alimentează majoritatea investițiilor publice. Miile de investitori străini care asigură milioane de locuri de muncă în majoritatea sectoarelor de activitate economică sunt tot efectul aderării la UE și NATO. Calitatea de membru UE a permis ca peste 4 milioane de români să poată munci în străinătate și din sudoarea lor reușesc să aibă grijă de familiile rămase în țară. De asemenea, aflăm că Bucureștiul a ajuns să aibă un PIB mai mare decât al unor state întregi din regiune, lucru care nu poate decât să ne bucure.

Din păcate, efectele pozitive de antrenare economică se manifestă tot în jurul localităților dezvoltate, iar cele mai puțin dezvoltate, în special în mediul rural și în mediul urban mic, sunt tot mai puțin atractive pentru investiții și chiar pentru tinerii care s-au născut acolo. Dacă Bucureștiul, Clujul, Sibiu, Oradea sau Aradul sunt orașe comparabile cu cele din Vestul continentului, satele românești și fostele orașe monoindustriale par să nu fi fost atinse de aderarea noastră la Uniunea Europeană. Dimpotrivă! Șomajul a ajuns la cote uriașe, în condițiile în care locurile de muncă sunt puține și slab plătite. Tinerii, imediat după finalizarea gimnaziului pleacă fără să se uite înapoi către orașele dezvoltate, acolo unde există minima speranță că vor urma o școală mai bună și vor avea un loc de muncă bine plătit.

Nu putem să acceptăm că avem o Românie bogată, dezvoltată, unde oamenii trăiesc relativ bine și o Românie uitată de guvernanți vreme de 30 de ani, evitată de investitori și în care condițiile de viață, în loc să crească, scad de la un an la altul. Acțiunile guvenamentale trebuie să se concentreze, iar fondurile externe nerambursabile trebuie să finanțeze tocmai acea parte din țară care are cea mai mare nevoie de dezvoltare.

Nu poți să-i păstrezi pe tineri în casa părintească decât dacă le oferi servicii publice de calitate – școală pentru copii, spital sau dispensar pentru îngrijirea sănătății, utilități minimale necesare unui tai decent. Tinerii vor continua să depopuleze zonele slab dezvoltate atâta vreme cât continuă să creăm locuri de muncă tot în regiunile dezvoltate. Reclam toate aceste lucruri pentru că am convingerea că cele cca. 80 miliarde de euro care se află la dispoziția țării noastre în următorii ani vor fi direcționați către dezvoltarea țării în intregralitatea ei.

 

Nicolae GIUGEA

Deputat PNL

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu