Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Nicolae Giugea ( PNL ) : “Administrațiile publice locale pot contribui la reducerea abandonului școlar”

Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Succesul școlii românești nu poate să vină numai din dedicarea dascălilor, numai din eforturile părinților sau din politicile și legile elaborate de către Ministerul educației. Succesul în educație se poate realiza numai prin efortul comun al tuturor: al părinților, al profesorilor, al Guvernului și al administrațiilor publice locale. De asemenea, școala românească nu va cunoaște succesul pe care ni-l dorim cu toți dacă nu beneficiază și de o finanțare pe măsură.

Am fi nedrepți să nu recunoaștem faptul că, cel puțin în ultimii ani, cele mai multe dintre administrațiile publice locale au pus școala pe primul loc în ceea ce privește efortul investițional, acest lucru putând fi văzut în modernizări ale claselor și toaletelor, în renovări consistente, în dotări demne de secolul în care trăim. Este drept că mai sunt foarte multe de făcut, mai ales în mediul rural, acolo unde, oricât de harnică ar fi administrația publică locală și primarul, resursele sunt puține și schimbările se produc într-un ritm mult mai lent.

Stimați colegi,

În ciuda acestor progrese semnificative, nu putem să trecem cu vederea două fenomene: abandonul școlar și performanțele modeste ale elevilor la examenele naționale. Sunt două provocări la care Partidul Național a început să promoveze soluții cu mai mulți ani în urmă:

programul Masă la școală, programul Școală după școală, finanțarea navetei elevilor și cadrelor didactice și multe alte.

Așadar, s-a început de undeva și aceste eforturi trebuie duse mai departe și generalizate, începând cu mediile sociale cele mai vulnerabile. De asemenea, cred că reformele care se elaborează în prezent la nivelul Guvernului și Parlamentului trebuie să conducă la o mai bună finanțare a administrațiilor publice locale pentru finanțarea învățământului. Nu putem cere niciunui primar performanță în susținerea educației, fără ca acesta să dețină resurse financiare. Mai mult decât atât, acea descentralizare mult dorită și așteptată va putea să contribuie la eliminarea abandonului școlar, pentru că la nivel local se cunosc cel mai bine probleme comunităților, ale familiilor și, mai ales, ale copiilor care nu sunt susținuți corespunzător să meargă în fiecare zi la școală.

Vă mulțumesc, Nicolae GIUGEA Deputat PNL

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu