Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Nicolae Giugea ( PNL ) : Câteva precizări pentru cei care încă pândesc pensiile private ale românilor!

Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Salut poziția fermă a președinților celor două partide politice care formează coaliția de guvernare, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, care s-au exprimat fără echivoc că de banii acumulați în conturile personale ale angajaților pentru vârsta pensionării nu se va atinge ”nimeni, niciodată”. Sper că această clarificare a spulberat orice urmă de îndoială cu privire zvonurile că actualul guvern ar fi pus ochii pe economiile de pensii ale oamenilor și vrea să le naționalizeze, peste noapte, ca să astupe golurile din bugetul național.

Stimați colegi,

Chiar dacă eu, personal, prin agajamentul celor doi președinți de partid, consider că această discuție este închisă definitiv, nu cred că putem să trecem cu vederea că, în jurul Guvernului și chiar și a Parlamentului, există unii indivizi care testează din când în când vigilența autorităților și strecoară în spațiul public idei toxice privind naționalizarea unor fonduri private de pensii.

Ca să fim foarte clari, fondurile acumulate la Pilonul 2 reprezintă proprietatea privată a angajaților și singura șansă pentru angajații de astăzi ca să beneficieze de o pensie decentă după anul 2030, adică nu peste prea mult timp. Deci, cine are de gând să atingă aceste economii, încalcă flagrant Constituția și ne duce în vremurile de dinainte de 1989.

Apoi, cei care suflă în urechile decindeților politici asemenea idei trebuie concediați de îndată! În primul rând, economiile românilor de la Pilonul 2 nu se află într-un sac sau într-un sertar, ci toți banii sunt în economia românescă, de la obligațiuni și acțiuni, până la alte instrumente financiare de finanțare a economiei. Nu în cele din urmă, cei care emană asemenea idei toxice ar trebui să se uite la cazul Ungariei care, după ce afectat acest fond de pensii, economia a intrat în colaps și țara a fost nevoită să încheie acorduri de finanțare externă.

Îmi exprim speranța că orice discuție viitoare asupra pensiilor private ale românilor să fie doar în legătură cu modul în care să majorăm contribuțiile, să creștem randamentele și să ajungem la pensii tot mai mare prin acest tip de pensii moderne, echitabile, bazate exclusiv pe contributivitatea fiecărui angajat.

Vă mulțumesc, Nicolae GIUGEA Deputat PNL

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu