Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Deputatul Bogdan-Alin Stoica (minoritatea albaneză) s-a întâlnit cu scriitorul Ismail Kadare, la Tirana

Deputatul Bogdan-Alin Stoica, alături de președintele ALAR, Radu Săvulescu, și de Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural al Albanezilor din România, au avut o întrevedere, la Tirana, în Albania, cu marele scriitor albanez Ismail Kadare.În cadrul întâlnirii, care a durat mai bine de o oră, s-a discutat despre literatura contemporană, dar și despre activitățile ALAR de promovare a literaturii și culturii albaneze, iar renumitul autor albanez și-a reamintit câteva dintre evenimentele care l-au legat de spațiul românesc.

Ismail Kadare (87 ani), unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani ai lumii și cel mai de succes scriitor albanez din toate timpurile, i-a felicitat pe reprezentanții ALAR pentru activitatea desfășurată și a urat succes organizației în proiectele culturale și editoriale. La întrevedere au participat și Bujar Hudhri, fondatorul și coordonatorul Editurii Onufri de la Tirana, care publică volumele lui Ismail Kadare în originalul albanez, precum și tânărul scriitor și gazetar Andreas Dushi.

Pentru reprezentanții Asociației Liga Albanezilor din România, întâlnirea cu Kadare a fost un moment onorant și emoționant: „Sunt foarte bucuros, atât ca reprezentant al albanezilor din România, cât și în plan personal, că am reușit să avem această întâlnire cu marele scriitor Ismail Kadare. Pentru noi, albanezii de pretutindeni, Kadare este un reper, suntem onorați și mândri să fim conaționali cu un scriitor de anvergură mondială. Îi cunoaștem opera, o promovăm și o popularizăm, dar nimic nu este mai emoționant decât întâlnirea personală, directă, cu o asemenea personalitate. Cu atât mai mult, ne-au onorat aprecierile lui Ismail Kadare pentru activitatea depusă de ALAR și ne-au motivat să ducem mai departe stindardul cultural al comunității albaneze din România”, a declarat deputatul Bogdan-Alin Stoica, la revenirea de la Tirana.

Ismail Kadare s-a născut în Albania, la Gjirokastra, în anul 1936, și este o personalitate marcantă a scenei literare și intelectuale mondiale. Romancier, poet, eseist, dramaturg și scenarist, Kadare a devenit faimos încă din anii 60, prin romanul Generalul armatei moarte. De-a lungul anilor, a publicat numeroase volume cu ecou important în plan internațional, dar și în rândurile publicului din România, precum Mesagerii ploii, Cronică în piatră, Palatul viselor, Aprilie spulberat, Dosarul H, Piramida etc. A fost distins cu premiul mondial Cino del Duca, cu premiul Herder, premiul Principelui de Asturia, Premiul Ierusalim, premiul internațional Neustadt, fiind nominalizat de peste 15 ori și pentru premiul Nobel.

Arata ComentariiInchide Comentarii

Lasa un comentariu